OPERA ROMANA

Opera Nationala Bucuresti 2

Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei cladiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul roman George Stephânescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de Compania Opera Română.

Trupa lirică bucureșteană s-a lansat sub nume propriu la 8 mai 1885 , prezentând progresiv un repertoriu din ce în ce mai bogat și mai ales. Spectacole de operetă și operă comică mai fuseseră organizate în acea perioadă, facilitate de apariția în 1877 a Legii teatrelor, care stipulau existența unei secții de operă în cadrul Teatrului Național.

Aceste spectacole, în limba română, apăreau sub egida Teatrului și pe afișele acestuia. La început repertoriul consta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și opere comice din creația națională, în care au apărut pe scena bucureșteană primele mari voci românești.

Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, înființarea Operei Române ca instituție independentă și finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921.

Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu. Autoritățile au oscilat apoi între perioade în care au finanțat Opera direct sau altele în care au încredințat-o prin antrepriză unor particulari.

Actuala clâdire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de Picâ, operă de Piotr Ilici Ceaikovski.

Fațada clădirii, modificată față de ideea inițială a arhitectului, are un portic cu 3 arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze, și trei uși de acces, care permit intrarea în holul fastuos înălțat pe două nivele. Clădirea este clasată pe lista monumentelor istorice din București cu codul B-II-m-B-19004.

Sala de spectacole are forma de potcoavă. Scena are 24 m lățime, 20 m adâncime și 30 m înălțime. La ultimul etaj există Muzeul Operei. În parcul din fața clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea. Tot în fața clădirii, dar privind spre intrare, se află bustul compozitorului Gheorghe Stephănescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române.

Pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau inițial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfățișează o scenă de operă (sculptori Zoe Bâicoianu și Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (sculptor Ion Vlad). În sala de spectacole se găsește un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit. Ocazional se țin spectacole și în Foaierul Galben, care are o capacitate de maxim 200 locuri.

Opera Națională București a adoptat un insemn heraldic, creat de heraldistul Tudor-Radu Tiron, și un logo în latinâ : ARS GRATIA ARTIS care înseamnă artă pentru artă sau, cuvânt cu cuvânt, arta este recompensa artei. Sursa : Wikipedia

Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72, Sect. 5, București, România   Telefon: +4021.314.69.80

Pentru informații telefonice legate de evenimentele Operei Naționale Bucureşti şi disponibilitatea biletelor: Luni-Vineri, între orele 10.00-13.00 şi 14.00-18.00

Alte numere de telefon : +40743.069.630        +4021.310.26.61      +4021.314.69.80, interior 2188

Pentru asistență telefonică legată de biletele achiziționate online: luni-vineri, între orele 10:00-18:00, număr de telefon +40757.030.555, email: bilete@operanb.ro.

Pentru informații telefonice privind achiziționarea de bilete pentru grupuri de elevi sau studenți: luni-vineri, între orele 10.00-17.00, număr de telefon +40743.295.030, email: maria.toba@operanb.ro, persoana de contact – Maria Tobă  (Serviciul Promovare-Organizare Spectacole)

Spațiile de cafenea din incinta Operei Naționale Bucureşti funcționează doar pe durata de desfăşurare a spectacolelor şi evenimentelor.

Taxa aplicabilă pentru parcarea autoturismelor în parcarea instituției dinspre B-dul Mihail Kogălniceanu este de 5 lei/ zi, cu excepția spectatorilor veniți la spectacolele sau evenimentele Operei Naționale București, pentru care accesul este gratuit începând din 10 martie 2016.Accesul în parcarea instituției se poate face la orice oră.

Plata pentru parcare se face la barieră.

Repere pentru mijloacele de transport în comun:
Metrou: Stația Eroilor si Adrese RATB:
•    B-dul M. Kogălniceanu: Stația Facultatea de Drept: 61, 69, 90, 91, 122, 137, 138, 163, 268, 336, N110, N116, 601
•    Splaiul Independenței: Stația Opera Națională: 104, 124, N115, Stația Facultatea de Medicină Veterinară: 104, 123, 124, N115
•    Calea Plevnei: Stația Casa Studenților: 85, 163

*Accesul copiilor sub 8 este interzis în sala, cu excepţia spectacolelor care li se adresează!

*Children under 8 years old are not allowed in the performance hall, except for the performances that are adressed to them!

*Accesul spectatorilor se face dinspre B-dul Mihail Kogălniceanu!